Evenimente

Festivalul Lugoj Clasic, ediția a cincea!

Conceput a fi o filă din istoria culturii, Festivalul Internațional Lugoj Clasic unește generații într-o simfonie universală creatoare, transformând momentele tulburi într-o adevărată „odă a bucuriei”.

Anul 2020 omagiază 250 de ani de la nașterea marelui compozitor german Ludwig van Beethoven, celebrare integrată în gama diversă a paletei de culori, pasiuni și voci, oferită evenimentelor de directorul artistic Aura Twarowska.

„Frunzele prăbușite în amurgul toamnei fragede conturează marginile unei noi povești, ce ajunge în acest an la ediția a V-a. Vă invităm în perioada 16-24 septembrie să deveniți protagoniștii propriului vis, al momentului clasic!”, spun organizatorii.

Evenimentele vor fi online și live

Deschiderea va avea loc miercuri, 16 septembrie, de la ora 19.00, la Casa Bredicenilor, cu un moment dedicat lui Beethoven în conștiința lugojenilor – recital de pian la patru mâini, Raluca Miclăuș și Cristian Dumitriu. Prezintă prof. dr. Constantin T. Stan.

La capitolul on line, activitățile festivaliere cuprind înregistrări de la Viena (17 septembrie, recital Sorin coliban, bass bariton, cu Cadmiel Boțac la pian), Paris (19 septembrie, recital Oana Unc, violoncel, Orchestra Națională a Franței), Munchen (20 septembrie, recital de muzică sacră Laura Tătulescu, soprană, acompaniată de Franz Metz la orgă) și, din nou, Viena (23 septembrie, recital Mario Hossen, vioară și Liliana Kehayova, violoncel). Toate acestea vor fi difuzate on line cu începere de la ora 19.00. Programul va fi completat de alte acțiuni on line și live, care vor fi anunțate pe parcurs, și care vor avea loc la Episcopia Greco-Catolică, Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă și Casa Bredicenilor.

Încheierea va fi pe data de 24 septembrie, la ora 19.00, la Casa Bredicenilor, cu un recital Paolo Tosti, susținut de mezzosoprana Aura Twarowska și de pianista Raluca Miclăuș.

Evenimentul este organizat de Asociația Culturală „Kratima” și are co-finanțare din partea Consiliului Județean și a Primăriei Lugoj.

Vremea

Miercuri 2 Decembrie

-3°

max -3°
min -3°

LUGOJ

Căi de acces

Preț carburant - 02.12.2020

B95 4,56 RON
LPG 2,30 RON
M 4,42 RON
M+ 4,93 RON

Rent-a-car

Curs valutar

02.12.2020

  • 1 EUR = 4.7607 RON 0.0000 %
  • 1 USD = 4.2653 RON 0.0000 %
  • 1 GBP = 5.4399 RON 0.0000 %